Edioriale - Interviu cu Samir Mihail Vancica

Povesteste în cateva cuvinte despre inceputurile carierei tale artistice. Ce profesori te-au orientat/ sustinut ?
Am descoperit pictura în copilărie, datorită parinților mei care m-au învățat să desenez și să pictez, mi-au pus pensula în mână, cum s-ar spune.
Alegerea Liceului de arte plastice "N. Tonitza" a însemnat pentru mine, în anul 2004, o cotitură existențială, abandonând informatica, pe care o stăpâneam destul de bine, pentru pictură. Am studiat la clasele profesorilor Ludmila Ionescu (2004-2005) și Miltiade Nistoroiu (2004-2007), unde am deprins un spirit liber și îndrăzneț în artă, poate în contrdicție cu relația elev-profesor. În liceu trebuie să recunosc că am fost un răzvrătit care nu s-a mulțumit doar cu a primii învățătura nesupusă unei interogației. Fie direct , fie ocolit și subtil am dobândit de la aceștia noțiuni primare în diferite tehnici ale picturii sau despre mari artiști ai secolului XX. În timpul liceului am urmat cursuri la atelierul maestrului Conf. Univ. Dr. Nicolae Alexi, de la care am primit învățături prețioase despre desenul după model. Am urmat și cursurile de pregătire la Universitate , în 2006 cu Conf. Univ. Dr. George Moscal, perioadă în care am putut face multe experimente de culoare, iar în 2007 cu Lect. Univ. Dr. Anca Boeriu, cu intenția de a-mi îmbunătăți desenul și cu Lect. Univ. Dr. Alexandru Rădvan, un profesor foarte deschis de la care am dobăndit cunoștințe noi despre artiști contemporani.
În 2007 am început studiile de licență la Universiatatea Națională de Arte din București, unde în primul an am fost îndrumat de Lect. Univ. Dr. Alexandru Rădvan. Desen, pictură, multe, multe schițe - a fost poate cel mai productiv an din facultate pentru mine. Domnul profesor nu se sfia niciodată să ne arate tehnicile pe care le preda. El m-a învățat că desenul, de la vechii egipteni, la Picasso și William Kentridge trebuie să exprime forță și greutate, asemenea Sfinxului. Din anul doi am fost îndrumat de Lect. Univ. Dr. Ion Anghel. Domnul Anghel este un profesor foarte activ în atelier. El m-a făcut să îmi pun probleme mai degrabă decât să caut o rezolvare, edificare constănd din proces și parcurgerea unui drum mental.
Am continuat cu studiile de master la clasa domnului Conf. Univ. Dr. Petru Lucaci. În această perioadă am învățat cum trebuie să te organizezi pentru un proiect de disertație. Trebuie să fii consecvent, trecând prin etape pe care nu le poți să le arzi fără să aibă rezultatul de suferit. Ordinea din minte se va reflecta întotdeauna în ceea ce faci. (Așa că nu ar trebui să fie o distincție între găndire și expresia acesteia)
De asemenea și alți profesori au avut un rol important în dezvoltarea mea, în formarea mea intelectuală și morală, profesori din alte arii curiculare precum filosofia ( Prof. Univ. Dr. Aslam Constantin), teologia ( Conf. Univ. Dr. Adrian Lemeni), economia ( Prof. Univ. Dr. Costea Munteanu) și literatura ( Prof. Ileana Truță). Cu toții au contribuit la formarea mea, deschizându-mi mintea câtre înțelegerea acestei lumi și a mea. Cred că cea mai mare mulțumire pe care aș putea să le-o aduc este prin pictura și arta pe care o voi realiza, definind și șlefuind ideile pe care le-au sădit aceștia în sufletul meu.
De ce pictura si nu altceva?
Pictura a avut întotdeauna un efect magic asupra mea: pentru mine nu e vorba de o simplă imagine, ea este o creație aproape ex nihilo, un luciu de apă prin care se zărește un crâmpei de realitate vie, autentică, adumbrind astfel realitatea mea cotidiană.
Miracolul descoperirii acestei lumi interioare care se rasfrănge prin pictură în lumea reală, m-a ajutat să pătrund treptat în adâncimea ei, cu fiecare nouă pictură, desen și schiță. Pictura este mijlocul meu de expresie principal, prin care scot la iveală gânduri și trăiri pe care altfel îmi este greu să le pun în cuvinte și să le împărtășesc celorlați. De fapt, prin pictură ajung să cunosc lucruri care altfel mi-ar fi rămas tăinuite, cu toate că ele sunt mai dinainte ascunse în conștiința mea.
Ce stil consideri ca ti se potriveste cel mai mult? Exista un artist sau un curent artistic care te-a influentat in arta ta?
La început am plecat de la reproduceri după maeștrii Renașterii, iar mai târziu am încercat să-mi însușesc metodele lor de gândire (compoziție și perspectivă, anatomie și clar-obscur). Am pornit la drum cu gândul că arta însemnă o reprezentare veritabilă a realității, istorice sau cotidiene, reconstruind fiecare element din lăuntru către înafară, de la abstractul geometriei la figurativul recognoscibil al formelor rezultate.
Un impact semnificativ l-au avut marile muzee și expoziții pe care le-am văzut. Întâlnirea cu capodopera este pentru mine o întâlnire magică cu adevărul acelei realități pe care o caut, este o întâlnire providențială, inițiatică, pe care nu o poți avea doar răsfoind un album.
În noiembrie 2014, cu prilejul expoziției mele personale "In Principio" din Veneția, am descoperit arta în care predomină gândirea și reflectarea asupra lucrurilor de la sine înțelese, în trei expoziții de artă contemporană. Acestes au pus însăși coordonatele lumii, substanța primordiala ("Prima Materia"), spirtul locului ("The Spirit of the Place") și iluzia luminii ("The Illusion of Light") sub sumnul interogației. Artiști ai secolului XX și artiști contemporani mi-au arătat că dincolo de finețea detaliului și de spectaculosul reprezentării, de voluptatea realismului și de claritatea narațiunii vizuale există concepte și idei fondatoare de care un artist ar trebui sa fie interesat. Ca urmare a acestei răsturnări interioare, în pictura mea arătat pătruns mai mult sinteza și abstractizarea formei, iar spațiul pictural, în care elementele plastice se așează, tinde spre esențializare.
Care este tematica ta preferata? Ce te inspira cel mai mult?
În centrul preocupărilor mele este omul și relația sa cu lumea văzută (cadrul în care îl reprezint) și lumea nevăzută (pe care o pot sugera prin absență și simbol). Dar acest om pe care caut să-l descifrez sunt chiar eu. Pictura nu e decât oglinda artistului, în care acesta este văzut ca un fragment și protagonist al istoriei artei. Pentru că e vorba de mine, atunci tot ceea ce trăiesc are o înrâurire semnificativă asupra picturii mele: filme, carti, călătorii, întâlniri cu prieteni sau cu noi cunoscuți, fiecare zi din viață punăndu-și într-un fel pecetea. Astăzi pot să declar că viața alături de soția mea și de fiica mea îmi luminează gândirea artistică în întregime. Puteți afla mai multe citind statement-ul meu artistic:
http://samirmihail.weebly.com/statement.html
Folosesti mai multe tehnici de pictura sau esti fidel/a uneia singure?Ti se intampla sa revii asupra unui tablou ori mergi pana la capat cu o tema stabilita de la inceput?
Am pictat pană acum preponderent în ulei și în acrilic. Dar ca pictor aleg să mă exprim de asemenea și prin desen, utilizând grafit, cărbune sau pasteluri, de cele mai multe ori amestecând mai multe mijloace grafice într-o lucrare picturlă.
Pentru a-ți răspunde mai clar: nu îmi propun să respect reguli și canoane; pentru mine acestea au o dezvoltare organică implicită, de care nu îmi doresc încă să mă preocup conștient. Cu toate acestea, de cele mai multe ori am un demers strict, de la prima schiță de idee, la pictura rezultată după mai multe etape de lucru. Dacă revin asupra unei lucrări, atunci intervenția trebuie să fie substanțială, transformând intenția inițială printr-o nouă propunere plastică. Totul trebuie să înceapă de la o idee bună, un gănd care înflorește într-o preocupare asiduă asupra unei probleme.
Ce parere ai despre arta contemporana romaneasca si despre tinerii artisti? Crezi ca se poate trai din arta in zilele noastre?
Dacă în studenție eram destul de reticient față de arta românească, astăzi sunt încântat să descopăr o înflorire exponențială a acesteia, cu artiști având rădăcinile lor bine înfipte în contemporaneitate, fiind mai mult sau mai putin post-moderni. Artistul este poate în centrul atenției, dar în jurul lui este o complicată rețea care îl aproprie de public, îl promovează și îi oferă prilejul să se exprime. Această rețea s-a dezvoltat și ea destul de bine la noi în țară, devenind o punte către publicul autohton și internațional avizat. Artistul trebuie să fie informat și documentat cu privire la acest fenomen și astfel va putea să intre în lumea artei pe ușa potrivită cerințelor lui. Nu exclud bineînțeles cei mai importanți trei factori: voința, munca și perseverența.
Care este impresia ta despre faptul ca unii pictori prefera sa abordeze curente "la moda" si nu merg pe un drum propriu?
A merge împreună sau împotriva curenților artistici este alegerea fiecăruia. Eu prefer mersul înapoi, în răspăr, pentru a prinde curentul de la izvorul său, unde apa e mai curată, întorcându-mă de acolo cu toate aluviunile pe care sunt în stare să mi le însușesc.
Povesteste-ne putin despre cea mai importanta expozitie a ta. Ce planuri de viitor ai?
Despre expoziția mea Primum Mobile, prima mea expoziție în țară, cei interesați pot citi pe site-ul galeriei DanaArt mai multe detalii. Dincolo de faptul că a fost o expoziție pe care am pregătit-o timp de un an de zile și care se compune dintr-o diversitate de lucrări în diferite tehnici, că a fost pentru mine o experiență formatoare din care vor purcede proiectele mele artistice următoare.
Cititorii pot afla mai multe despre mine si pe site-ul meu http://samirmihail.weebly.com, sau ma pot contacta prin email samir.mihail@gmail.com pentru a primi orice lămurire cu privire la viziunea și intențiile mele artistice.
Îți mulțumesc Daniela pentru interviu și le mulțumesc cu recunoștință cititorilor noștri!
Arhiva editoriale
Silvia Trăistaru „Desene tandre despre Dragoste și Viață”

16-30 iulie 2022 / E T A J artist-run space „Desene tandre despre Dragoste și Viață" este titlul unui set de lucrări bazate pe text - cuvinte / propoziții, modelate cu texturi și hașuri în tehnica creion și marker......
Jurnal

Proiectul "Jurnal" pe care îl propune Daniela Zbarcea cuprinde o serie de colaje fotografice și fotografii care urmăresc o traiectorie proprie în căutarea identității. Imaginile apar asemeni unor pagini rătăcite dintr-un jurnal, fragmente de timp materializate, prezențe ale memoriei care......
Vernisaj expoziție Transfer Electiv
În data de 5 aprilie, ora 17, vă invităm să participați la vernisajul expoziției "Transfer Electiv", care va avea loc la Galeria Casa Matei a Universității de Artă și Design Cluj Napoca. "Transfer Electiv" este un proiect expozițional de......
Silvia Trăistaru- Deci, ce vrei sa auzi?, interventii pe fotografie, fotografie pe hartie de calc, diferite dimensiuni, 2021

Deci, ce vrei sa auzi? este prima expozitie a Silviei Traistaru in propriul studio (din cadrul Atelierelor Malmaison, care este si spatiu de expunere), parte a unei serii de cercetari (artistice) privind observarea naturii, in special in Muntii Bucegi, Romania.......
Silvia Trăistaru – Istoria unei zile/ Istoria unei zile pe timp de pandemie

Muzeul Național al Hărților și Cărții Vechi vă invită începând cu Joi, 16 decembrie, în intervalul 10:00 - 18:00, la deschiderea expoziţiei Silviei Trăistaru, intitulată „Istoria unei zile/ Istoria unei zile pe timp de pandemie - The Story of a......
Interviu cu Milena Grigore

Povestește în câteva cuvinte despre începuturile carierei tale artistice. Ce profesori te-au orientat? Am absolvit Universitatea Națională de Artă în 2012, la clasa prof. C. Atodiresei, asist. A. Rădvan. În noiembrie 2012 am avut prima expoziție personală, „Mama fără mâini",......
Interviu cu Alina Gurban

Povesteşte câteva cuvinte despre începuturile carierei tale artistice. Ce profesori te-au orientat/ susţinut ? M-am simţit dintotdeauna atrasă de artă vizuală. Eram foarte mică şi îmi amintesc că mama mea avea un album de arta cu lucrările lui......
Din nou, artă cu mesaj: Expoziţia Trans(a)gresiuni ironice ale artistelor Miruna Haşegan şi Daniela Frumuşeanu

Aflând că titlul tezei de doctorat a Mirunei Haşegan, susţinută în anul 2005, a fost Idei estetice şi idealuri şi legând-o de titlul expoziţiei prezente Trans(a)gresiuni ironice, în care expune alături de Daniela Frumuşeanu, mi-am amintit de teoria......
Interviu cu Samir Mihail Vancica

Povesteste în cateva cuvinte despre inceputurile carierei tale artistice. Ce profesori te-au orientat/ sustinut ? Am descoperit pictura în copilărie, datorită parinților mei care m-au învățat să desenez și să pictez, mi-au pus pensula în mână, cum s-ar spune.......
Interviu cu Daniela Mihai

Povestește câteva cuvinte despre începuturile carierei tale artistice. De-a lungul timpului au existat mai multe „începuturi" în diferite etape ale evoluției mele ca artist. Deși fiecare episod se leagă de cel anterior, pot spune că am început încă......
Adriana Vasile- univers calator

De ceva timp imi doresc sa pot scrie despre artista Adriana Vasile, insa m-am tot poticnit de pagina alba de inceput. Mi se pare ca sunt atatea de spus despre Adriana, incat imi este teama ca nu voi reusi sa......
Interviu cu Iulia Morcov

Interviu realizat de DanaARTGallery si Bodan Teodorescu : Bogdan Teodorescu: Cand ati auzit prima data cuvantul arta? Iulia Morcov: Oricat m-as stradui nu-mi aduc aminte... B.T.: De ce ati ales sa faceti arta? Ati putea renunta sa faceti arta si......
Interviu cu Cornelia Gherlan

Povesteste cateva cuvinte despre inceputurile carierei tale artistice. Ce profesori te-au orientat/ sustinut ? Inceputurile au fost sub semnul graficii pentru ca mi-au placut creioanele,liniile,penitele,continuarea a fost sub semnul culorii ,al contrastului al expresivitatii gestului.Mi-am iubit profesorul ,desi......
Interviu cu Gabriela Anitei

Interviu DanaArtGallery cu artista Gabriela Anitei O mica biografie si cateva cuvinte inceputurile carierei tale artistice, ce profesori v-au orientat/ sustinut ? Fiind fiica de pictor, am crescut in mediul atelierelor de creatie, intr-o atmosfera care m-a fascinat de mica......
Interviu cu DELIA ORMAN

Interviu realizat de DanaARTGallery si Bodan Teodorescu , curatorul galeriei: Bogdan Teodorescu: Cand ati auzit prima data cuvantul arta? Delia Orman : Nu stiu exact cand am auzit prima data cuvantul arta, insa imi amintesc ca......
Interviu Roxana Constantinescu

Povesteste cateva cuvinte despre inceputurile carierei tale artistice. Ce profesori te-au orientat/ sustinut ? Artistă sunt de când mă știu! Din momentul în care am preferat să desenez pe asfalt refuzând să mă joc cu păpușile. Am optat......